Îmi doream de câteva luni să încep jocul acesta – jocul de-a minimalismul
MINIMALISMUL – Este atât de simplu și de provocator!
Totul a început când am citit pe theminimalists.com despre o modalitate hazlie de a reuși să scapi de lucrurile nefolositoare din casă. Iar eu îmi doream asta foarte mult, doar că nu reușeam să o pun în practică niciodată.
Să ne înțelegem – nu sunt o amatoare de shopping, nu fac colecție de pantofi, poșete sau bijuterii, însă șifonierul meu pocnește de haine, iar în debara am impresia că va trebui să intru cu buldozerul.
Tentative de eliminare a lucrurilor inutile au mai fost, însă niciodată nu am avut voința necesară de a ajunge în punctul de simplitate pe care mi-l doream.
Până acum!
Despre ce este vorba?
Găsește un prieten sau un membru al familiei despre care știi că dorește să scape de lucrurile inutile din casă. Așteptați ziua de 1 a oricărei luni vreți voi (preferabil de 30 de zile, veți vedea mai târziu de ce). În prima zi din lună aruncați 1 lucru din casa. În ziua de 2 trebuie să aruncați două lucruri, în ziua de 3 – trei lucruri. Și asa mai departe. Regula se aplică la orice – haine, cosmetice, cărți, obiecte decorative. Dar „a arunca” nu înseamnă neapărat dus la gunoi. Puteți să vindeți, să donați și doar în ultimă instanță să aruncați la gunoi.
La începutut totul pare simplu și sunt sigură că veți găsi cu ușurință lucrurile de care să scapați. Însă se pare că după două săptămâni lucrurile se complică – este destul de dificil să găsești peste 15 lucruri de aruncat în fiecare zi. Voi încerca să îmi dau silința să identific tot ceea ce poate fi eliminat (am câteva locuri cu potențial ascuns).
Concurentul care reușește să țină competiția mai multe zile câștigă. Dacă reușesc ambii prieteni să ajungă la ziua 30 din lună, amândoi vor fi premiați. Premiul se va stabili de la începutul ” Provocării minimaliste”. Cu cât numărul de participanți este mai mare, cu atât concursul este mai incitant și mai comic.
Adaptarea la situația concretă
Se pare că mie mi-a fost imposibil să găsesc măcar un concurent dispus să facă sacrificiul de a-și elibera casa de lucrurile nefolositoare.
Astfel provocarea mea este și mai dificilă – voi concura singură pentru atingerea obiectivului propus.
Așadar…ZIUA 1
Debutul acțiunii a fost făcut cu o rochită de vară. Aceasta fusese decăzută la categoria „de purtat prin casa” – o grupă foarte largă, care cuprinde n-shpe rochii, tricouri si pantaloni, pe care nu le folosesc niciodată.
Ready? GO!