Și totuși … de ce strângem lucruri și de ce ne este greu să scăpăm de ele? Iată mai jos cinci motive pentru care păstrăm lucrurile pe care de fapt nu le mai folosim.
1. Te gândești că vei avea nevoie de ele cândva
Dacă arunc acum mănușile astea și voi avea nevoie de ele dacă merg la munte? Și așa păstrezi trei perechi de mănuși de fâș, ca să ai de schimb dacă pleci iarna la munte. Stabilește-ți un interval de timp – ai fost în ultimul an la munte iarna? Și chiar ți-ai luat trei perechi de mănuși de schimb?
Dacă arunc acum kitul de produse de igienă pentru călătorie și îmi trebuie apoi? De câte ori pe an pleci în delegație? Tocmai am fost plecată câteva zile și mi-a fost foarte simplu să alcătuiesc un set cu produsele mini strict necesare – o pastă de dinți, un deodorant și un tub cu cremă. Nu uitați că produsele cosmetice și de toaletă au și un termen de valabilitate – nu le păstrați ani de zile!
Concluzie – hotărăște pentru aici și acum. Fără presupuneri de genul dar dacă? Dacă se va întâmpla, vei găsi o soluție la momentul respectiv.
2. Cumperi lucruri pentru că visezi să se întâmple ceva frumos
Este la modă acum să ai un stil de viață sănătos. Asta ce înseamnă? Să mănânci sănătos și să faci sport, ok?
Dar dacă îți cumperi bicicletă doar pentru că ai în grup prieteni pasionați cu adevărat de ciclism nu este deloc o decizie bună. Trebuie să fii conștient că va urma să urci bicicleta până la etajul 5, să îți cumperi echipament și să îți faci timp pentru antrenament. Dacă nu faci asta, e degeaba. Sunt doar bani aruncați pe un moft.
Exemplu personal – storcătorul de fructe. Dat fiind că mă preocupă mâncatul sănătos, una din deciziile mele a fost să îmi cumpăr un storcător de legume/fructe. A fost un moment de entuziasm, recunosc, destul de bine documentat și motivat. Ceea ce nu am luat în calcul a fost zgomotul groaznic al stocătorului și timpul necesar pentru curățare. Din aceste motive îl folosesc destul de rar, însă nu a fost pus pe lista lucrurilor de dat.
Concluzie – abțineți-vă să cumpărați lucruri în momentul de entuziasm, chiar dacă la atunci sunteți convinși că este o decizie buna. Stabiliți-vă o perioadă de așteptare în care să se mai domolească euforia, să analizați toate argumentele PRO și CONTRA și în care să vă documentați temeinic asupra a ceea ce doriți să cumpărați.
3. Acel lucru îți amintește de cineva drag
Este într-adevăr foarte greu să arunci lucruri cu mare încărcătură emoțională. Desenele pe care ți le aduceau copiii de la grădiniță, felicitările făcute la școală de 8 martie, cărțile de bucate vechi ale mamei sunt foarte greu de aruncat. Pentru că acele obiecte îți păstrează legătura emoțională cu persoana dragă și te temi că dacă vei arunca acel obiect vei pierde și sentimentele.
Însă dacă se adună rafturi de caiete de școală, coronițe de premiu și reviste vechi dăruite de mama lucrurile nu sunt chiar bune.
Concluzie – păstrați doar câteva desene ale copiilor de când erau la grădiniță, cărora eventual să le dați o nouă valoare (puse într-un album oferit cadou de nuntă sau expuse înrămate discret); restul le puteți fotografia sau scana, dacă doriți cu adevărat să le păstrați pe toate. Similar puteți proceda și cu hainele – puneți deoparte câteva hăinuțe de când copiii erau bebeluși, rochia de la banchet/majorat, o eșarfă moștenită de la bunica. Însă nu păstrați o debara plină de haine „de când eram tânără și slabă”, pentru că, să fim cinstiți, anii nu se mai întorc.
4. Te simți obligat să păstrezi unele lucruri
Sentimentul de vinovăție apare cel mai adesea în ceea ce privește cadourile primite. Chiar dacă știi că de fapt au fost doar cadouri făcute din complezență. Și îți poți da seama de asta foarte ușor – acel obiect a fost cumpărat fără ca persoana care l-a oferit să se gândească la gusturile și nevoile tale, ci l-a luat după dorința sa.
Astfel m-am procopsit cu diverse obiecte decorative, haine sau bijuterii care nu îmi plac și pe care nu le-am folosit niciodată. Multă vreme am avut sentimentul de vinovăție pentru că nu le foloseam, mai ales dacă mai eram și admonestată ” Vai, dar văd că nu prea folosești chestia X de la mine!” (Pe bune? Mai și întrebi? Nu e foarte clar că dacă nu folosesc un lucru e pentru că nu îmi place sau nu îmi e util?)
Concluzie 1 – nu ești obligat să păstrezi și să venerezi toate cadourile. Odată ce ai primit cadoul, ai mulțumit pentru el și ți-ai serbat ziua (deci esti chit și din punct de vedere financiar) obligația ta față de acea persoană s-a terminat. Poți să faci ce vrei cu cadoul – să îl arunci, să îl donezi sau să îl oferi altcuiva.
Concluzie 2 – pentru cei care oferă daruri un sfat bun ar fi să păstreze cuponul/bonul și să îl dea sărbătoritului. Astfel sunt soluționate problemele legate de mărimea nepotrivită, croială, culoarea neinspirată. Și nu, nu este o rușine să procedăm așa – gândește-te că vrei ca primitorul darului tău să se folosească de acesta, nu să aplice Concluzia 1.
5. Ai remușcări că ai cheltuit bani pe acel lucru
Așa, și? Faptul e consumat! Banii s-au dus deja. Cu siguranță te-ai folosit de lucrul cumpărat pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă. Poate la momentul acela te-ai bucurat să îl ai , dintr-un motiv numai de tine știut. Asta nu înseamnă că vom păstra toate lucrurile, doar pentru că am dat bani munciți pe ele.
Concluzie – dacă vrei să ai mai puține mustrări de conștiință poți proceda astfel:
- vinde-le pe site-urile specializate (olx.ro, lajumate.ro etc), astfel încât să recuperezi o parte din banii cheltuiți; prin această metodă poți contribui la fondul de urgență;
- schimbă-le cu alte lucruri – există pagini pe facebook special pentru schimbul de rochii purtate, de exemplu;
- oferă-le cadou, la rândul tău; dacă ai primit un produs care nu este bun pentru tine ai tot dreptul să îl oferi unei alte persoane căreia știi că i s-ar potrivi;
- donează-le unor oameni nevoiași care chiar se vor bucura de ele; nu pot să descriu fericirea din ochii celor care desfăceau cutiile cu haine și le împărțeau între ei, în funcție de vârsta copiilor și mărimi; sau ce încântată a fost o doamnă căreia i-am dat câteva sticluțe de parfum desfăcute dar puțin consumate („Ce doamnă cochetă o să fiu de-acum!”).
Așadar, cam acestea sunt principalele motive pe care le-am identificat în comportamentul de a păstra lucrurile vechi, nefolositoare. Când aveți îndoieli în decizia de a păstra sau a arunca un lucru, încercați să identificați motivul și soluția aplicabilă.
Jocul de-a minimalismul – zilele 12-24
Am grupat mai multe zile într-un singur articol pentru că am considerat că nu are rost să plictisesc cu repetarea acelorași idei. În toată această perioadă am utilizat zăcământul din dulapul de haine, care a avut un potențial mai mare decât m-am așteptat.
Rezultatul se vede în fotografia alăturată, grupat pe zile. Dat fiind că am avut o perioadă foarte aglomerată la serviciu, am făcut operațiunea de selectare în avans pentru câteva zile. Tocmai pentru a nu fi tentată să renunț când mă voi întoarce obosită din delegație.
Și pentru că am fost întrebată ce fac cu toate lucrurile pe care le arunc. Formularea de a le arunca nu este cea mai fericită. Spre exemplu, toate hainele pe care le-am selectat au încăput în doi saci care vor fi donați unor oameni necăjiți.
Într-un viitor articol voi face o listă cu fundații care strâng lucruri pentru oamenii în nevoie, astfel încât să știți unde puteți duce ceea ce vă prisosește. Cel mai simplu este să le trimiteți la cunoștințe de la țară, sau la o biserică unde se fac colecte.
sursa foto pixabay.com
eeei, storcatorul face zgomot…nonsense! Sunt foarte gustoase sucurile de fructe ????????