BANII CASEI

Cum să reduci cheltuielile medicale

         Ca o femeie responsabilă ce sunt, mi-am făcut programare la o clinică de specialitate, pentru o consultație de rutină. 
ncă o dată o spun, așa cum o spun tuturor prietenelor mele: mergeți periodic la medicul ginecolog, nu amânați asta cu anii, pe principiul că „las că nu are ce să fie, mai bine să nu știu”. Toți specialiștii spun că o problemă identificată din timp, cu o asistență medicală de calitate, va avea șanse maxime de vindecare.)
          Auzind discuția cu programarea, o colegă îmi dă informația că la clinica respectivă se poate face GRATUIT un pachet complet de investigații. Fără prea mari speranțe am revenit telefonic la respectiva clinică, unde mi s-a confirmat că informația este încă valabilă, cu condiția de a prezenta o trimitere de la medicul de familie. Cu rușine trebuie să spun că primul meu gând a fost să renunț la pachetul de servicii gratuite, doar pentru a nu trece prin neplăcerile sistemului – programare la medicul de familie, timpul în sala de așteptare, plus privirea ușor indispusă a acestuia când află că am venit doar pentru un bilet de trimitere.
         Și atunci am avut momentul de AHA!! Deci mie îmi este rușine să îmi cer drepturile!! Pentru că de fapt acele servicii nu sunt practic „gratuite”, întrucât subsemnata plătește lună de lună contribuții la fondul de sănătate, de pe la trei job-uri. Iar în toți anii mei de contribuție am solicitat servicii medicale de stat doar atunci când nu exista varianta privată – respectiv la operațiile pe care le-am făcut. În rest, ÎNTOTDEAUNA în ultimii douăzeci de ani, am mers doar la cabinete particulare și nu îmi amintesc să fi cumpărat de mai mult de doua ori medicamente compensate.
         În concluzie, voi merge la medicul de familie, voi pierde timpul în sala de așteptare, voi înfrunta privirea nu tocmai prietenoasa, totul pentru a beneficia de DREPTUL MEU LA SĂNĂTATE!
          Astfel mi-a venit ideea de a scrie acest post, cumulând toate informațiile pe care le am despre ceea ce înseamnă cheltuielile cu serviciile medicale și cu medicamentele. Cheltuieli care pot avea o pondere semnificativă în bugetul familiei, mai ales dacă în familie sunt și copii de vârste mici.

Iată cum să reduci cheltuielile medicale – câteva metode de economisire pe care le-am identificat

1. Cumpărați medicamente generice în locul celor de brand.

Conform definiției oficiale, medicamentele generice sunt echivalente terapeutice ale produselor farmaceutice originale ale caror brevete au expirat. Conțin aceeași substanță activă ca și produsul original, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. Așadar, atunci când veți cumpăra medicamente la care auziți zilnic reclame, gândiți-vă de doua ori înainte. Substanța activă și efectele terapeutice sunt aceleași cu ale altor medicamente generice echivalente, doar că prețul lor este încărcat cu valoarea brandului/brevetului și costul reclamelor la radio și tv.
Mai jos găsiți un tabel cu prețurile comparative ale medicamentelor echivalente din punct de vedere al indicațiilor terapeutice. Indicat este să solicitați medicului să vă prescrie un echivalent generic al medicamentului propus inițial.

2. Atunci când aveți o problemă de sănătate mergeți la medicul de familie.

Nu luați tratamente după inspirație sau după părerea prietenilor sau colegilor. Medicul de familie vă poate da o trimitere la medicul specialist, precum și o rețetă compensată. Chiar și dacă vi se dă o rețetă compensată, solicitați și medicamente generice, întrucât nu toate medicamentele se compensează, iar valoarea totală a rețetei poate ajunge la o sumă semnificativă. Îmi amintesc o discuție în care cineva se plângea că medicamentele de pe rețetă sunt dintre cele mai noi de pe piață și totodată îngrozitor de scumpe. Soluția ar fi fost sa ceară medicului medicamente din grupa celor generice, iar în cazul în care acesta ar fi refuzat-o, să schimbe medicul de familie. (Voi evita să detaliez motivele pentru care medicii preferă să prescrie medicamentele unui brand în detrimentul celor generice).

3. Verificați prețurile în mai multe farmacii, chiar dacă, sau mai ales dacă nu cumpărați cu o rețetă cu prețuri compensate.

Am avut surpriza să constat diferențe fantastic de mari la medicamente uzuale. De exemplu, un flacon de Bixtonim poate fi cumpărat cu 10 lei, sau cu 6,5 lei, iar un TANTUM VERDE cu 10 lei sau cu 7 lei, în funcție de rețeaua de farmacii. Deci vorbim de un preț aproape dublu!  Acceptați cardurile de fidelitate ale farmaciilor, pentru că 3-4 lei economisiți la fiecare rețetă se vor aduna într-un final. Asta nu înseamnă că veți cumpăra doar din acel lanț de farmacii, bineînțeles! Iar ideile preconcepute că prin acele carduri se strâng informații despre noi…..așa…..și?

4. Cumpărați medicamentele/produsele uzuale de la drogherii, nu de la farmacii.

Au început șila noi în țară să apară în supermarketuri raioane cu medicamente care se pot elibera fără prescripție medicală. Cu siguranță că același sirop cu plante sau tub de vitamine vor costa mai puțin într-o drogherie decât în farmacie. Ca să nu mai vorbim de șampon, pastă de dinți sau ață dentară.

5. Cumpărați FIX numărul de tablete de care aveți nevoie.

De cele mai multe ori în farmacii există tendința de a se vinde cutia întreagă, sau măcar blisterul netăiat. Dacă știți că nu veți mai avea nevoie de respectivul medicament, refuzați să cumpărați toată cutia. Va ajunge să ocupe locul prin dulapul de medicamente, iar în final va fi aruncată pentru că a expirat termenul de valabilitate.

6. Mostrele gratuite sunt pentru a fi luate!

Când găsiți mostre gratuite prin farmacii nu ezitați să luați câteva – în limita decenței, desigur. Tuburile extramici de pastă de dinți, șampon sau cremă de mâini sunt minunate când plecați în excursie cu rucsacul.

7. Citiți ingredientele produselor.

Documentați-vă asupra compoziției „preparatelor-minune” la care auziți reclame de 20 de ori pe zi. Veți constata că sunt situații în care suplimentele recomandate sunt de fapt un amestec de plante medicinale, sau un mix de fibre și semințe. Pe care le-ați putea achiziționa cu un sfert de preț dintr-o farmacie naturistă. Daca tot vorbim de farmacii naturiste – cumpărați ceaiurile de plante vrac. Nu doar ca veți plăti mai puțin de jumătate pe aceeași cantitate de plante, dar veți avea și certitudinea că planta din ibric este chiar aceea de pe ambalaj, și nu un amestec incert din pliculet. Dacă vă este mai confortabil cu pliculețe, să știți că se găsesc in supermarket pliculețe speciale de infuzare în care vă puteți pune plantele de ceai.

8. Profitați de programele naționale de screening, sau de ofertele speciale ale cabinetelor.

Anual Ministerul sănătății desfașoară programe de screening privind depistarea cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitei B,C,D. Întrebați medicul de familie despre acestea, urmăriți pe facebook clinicile din orașul vostru, sau interesați-vă la Casa de sănătate. Există, deasemenea, oferte speciale ale diverselor clinici sau cabinete private – un consult oftalmologic gratuit, analize gratuite etc. Nu uitați că nu aveți nicio obligație să cumpărați produsele pe care vi le recomandă respectiva firmă. Daca voi considerați că este benefic – o faceți, daca nu -nu!

9. Practicați medicina preventivă!

Sunt sigură că este sfatul cel mai bun pe care îl puteți primi! Un consult regulat la medicul stomatolog, ginecolog sau dermatolog vă poate scuti de mari neplăceri și cheltuieli ulterioare. Știm cu toții care este diferența de preț (și durere) dintre o plombă și un implant dentar.  Prevenirea obezității trebuie să fie una dintre prioritățile familiei voastre. Este știut că obezitatea este cauza unora dintre cele mai grave boli – hipertensiunea arterială, diabetul, bolile de inima. Un stil de viață sănătos, fără tutun,alcool și supraalimentație ar trebui să fie calea către reducerea problemelor de sănătate și implicit a cheltuielilor medicale.

10. Negociați cu angajatorul o poliță de asigurare de sănătate.

Până acum am avut doar informații pozitive despre acest tip de polițe încheiate de angajatori – cu firme de asigurări serioase și, indirect, cu clinici de un înalt profesionalism. În funcție de pachetele de servicii contractate, puteți beneficia gratuit de un anumit număr de consultații, analize gratuite sau cu discount, un discount la ecografie și imagistică medicală etc.
         Un ultim sfat – bonus! Pentru a nu fi luați pe nepregătite financiar de o situație medicală neprevazută, începeți să strângeți bani într-un fond de urgențe.
         În concluzie, deși sănătatea nu are preț, putem spune cu siguranță că de fapt cheltuielile cu serviciile medicale și medicamentele pot avea un loc important în bugetul familiei noastre și de aceea trebuie să le acordăm importanța cuvenită!

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *