Acum câțiva ani am văzut prima dată un video despre cum se împăturesc hainele prin metoda KonMari și, recunosc, mi s-a părut o chestie ciudată și nefolositoare. Așa se întâmplă dacă privești lucrurile superficial 🙂
După ceva timp, mi-a picat sub ochi un articol care prezenta principiile de organizare ale metodei KonMari și abia atunci am realizat că de fapt Kon Mari este un guru al organizării. Metoda dezvoltată de ea este aplicată la nivel mondial, iar cartea Magia Ordinii este un best seller international.
Marie Kondo este originară din Japonia, iar metoda sa de împachetare, depozitare și ordonare a lucrurilor se pare că își are originea în stilul de viață minimalist specific japonezilor. Un aspect care m-a contrariat a fost tocmai acesta – că originea acestei metode de organizare este în Japonia, știut fiind faptul că în extremul orient este adoptat un stil de viață auster.
Și dacă tot mă frământa întrebarea asta, am găsit și soluția, cumpărând cartea Magia ordinii, scrisă de Marie Kondo și vândută în peste 2 mil ioane de exemplare.
Despre ce este vorba
După ce am citit cartea cu creionul în mână, convinsă fiind că este în perfectă armonie cu spiritul meu de organizare (despre cum să scapi de lucrurile de care nu mai ai nevoie am scris aici), am extras două principii de bază.
- Fă ordine și organizează pornind de la dorința de a păstra ceea ce îți aduce bucurie, și nu de la obsesia de a arunca. Astfel îți va fi mult mai ușor să faci o selecție a obiectelor pe care să le păstrezi și le vei arunca pe celelalte fără atât de multe regrete. Despre motivele pentru care păstrăm lucrurile am scris aici.
- Fă ordine în casa ta odată pentru totdeauna. Dacă faci un efort de a scăpa de lucrurile care îți aglomerează casa și stabilești un loc bine determinat pentru fiecare obiect, vei ajunge să ai o casă perfect ordonată, iar acesta va deveni un stil de viață.
Reguli de bază ale organizării prin metoda KonMari:
-
Ia-ți angajamentul că te apuci de organizat
Trebuie să fii cu adevărat determinat pentru ordine, dacă vrei să aplici metoda KonMari. Dat fiind că este atât de drastică personal mi se pare destul de greu de implementat cu punct și virgulă. Întrucât sunt destul de drastică în ceea ce privește aruncarea lucrurilor nefolosite, o selecție și mai dură decât a mea mi se pare dificilă. Însă pentru cazurile dramatice, ale oamenilor care nu mai au loc să meargă prin casă de câte lucruri au strâns, cred că este foarte potrivită. Condiția de bază este să fii determinat, să îți iei angajamentul. E ca și cum ar trebui să te lași de fumat. Sau de cafea. Sau de dulciuri. E greu. 🙂
-
Imaginează-ți cum ai vrea să trăiești, care ar fi stilul tău de viață ideal.
Din mărturisirile lui Marie Kondo rezultă că o parte din clienții ei visau la un stil de viață pe care nu și-l puteau permite pur și simplu pentru că aveau prea multe lucruri în casă. Ea afirmă că o parte dintre clienți, după ce au aplicat metoda ei de organizare, au avut rezultate și și-au atins obiective semnificative din alte domenii ale vieții personale și profesionale. Pot doar să fiu de acord cu ea, știut fiind faptul că schimbarea viziunii și a stilului de viață conduce la schimbarea atitudinii față de viață și provocările ei.
-
Selectează și aruncă lucrurile care nu îți aduc bucurie.
Aici apare elementul de noutate al metodei KonMari, și anume de a te îndrepta către păstrarea lucrurilor care îți aduc bucurie. Dacă în celelalte metode de organizare am întâlnit principii de genul: „am folosit în ultimul an?”, „imi trebuie cu adevarat? „, „cand cumperi un lucru nou, obligatoriu arunci unul vechi” ….. de data asta întrebarea este pur emotională „îmi aduce bucurie să folosesc obiectul acesta?” Sincer, aici eu am niște dubii. De exemplu, strecurătoarea de inox îmi aduce bucurie? Nu prea cred. Dar îmi este necesară, deci o păstrez. Pe de altă parte, dacă am de selectat bluzele din dulap, întrebarea ar fi justificată, astfel încât să le păstrez doar pe acelea pe care îmi face plăcere să le folosesc. Trebuie să recunosc că am descoperit prin dulap haine pe care nu le folosisem de mult timp, iar justificarea era perfectă ca răspuns la această întrebare – chiar nu prea îmi plăcea să le port, dar nici nu voiam să le arunc.
-
Sortează în funcție de categorie, nu de cameră.
Dacă în loc de a face ordine pe camere optezi pentru a reorganiza lucrurile pe categorii de obiecte (haine, cărți, documente, mărunțișuri, amintiri – acestea sunt categoriile propuse) vei putea să îți schimbi optica. Doar grupând obiectele din aceeași categorie poți obține o imagine de ansamblu a cantității de lucruri pe care le ai, și doar dacă le pui grămadă în mijlocul camerei.
-
Respectă recomandarea în care să faci ordine în lucrurile din casă.
În carte este prezentată ordinea pe care o stabilește Marie Kondo pentru clienții săi, în ceea ce privește sortarea lucrurilor. Ea recomandă să se înceapă sortarea cu hainele din dulap, apoi cu cărțile, apoi documentele, obiectele diverse (în japoneză komono) și abia la final să se abordeze amintirile și obiectele cu valoare sentimentală. Abordarea este strategică, pentru că ar fi foarte greu să ceri unei persoane care a strans ani de zile lucruri diverse, să se despartă din start de amintirile sale. Însă dacă selecția începe cu hainele din dulap, care fie s-au demodat, fie sunt uzate sau nu îi mai vin proprietarului, procesul de despărțire este mai puțin dureros. Dealtfel, Marie Kondo recomandă să facem selecția unui obiect luându-l în mână și „conectându-ne” cu el pentru a vedea dacă ne aduce bucurie, iar dacă optăm să nu îl mai păstrăm, să ne luăm adio de la el și să îi mulțumim că ne-a fost de folos. Se pare că aceasta face ca despărțirea de anumite lucruri să fie mai puțin dureroasă, iar regretele mai scurte. Eu nu am ajuns până la această etapă 🙂 Și trebuie să recunosc că m-aș putea despărți foarte greu de unele cărți, chiar dacă știu că nu le voi mai citi nici măcar în următorii cinci ani.
-
Stabilește un loc pentru fiecare lucru și așează-l mereu acolo după ce îl folosești.
Și aceasta este o regulă de bază a metodei, dat fiind că uneori lucrurile stau aruncate din simplul motiv că nu au un loc al lor prestabilit. Iar obiectul odată folosit, pune-l imediat la locul lui, astfel încât să fie perfect ordine mereu. Trebuie să recunosc că am citit cu un zâmbet de îndoială pagina în care autoarea descria ritualul ajungerii acasă, a așezării poșetei, portofelului ……etc etc. Mă rog, de aceea ea este un guru al organizării, iar eu sunt doar o tipă ordonată. 🙂
-
Schimbă modul în care împăturești și depozitezi hainele.
De fapt, Metoda KonMari este celebră în primul rând datorită stilului de împăturire a hainelor. Acestea se pliază până când, odată așezate pe verticală, reușesc să stea în echilibru. Prin depozitarea lor pe veritcală, fie în sertare , fie în cutii pe rafturile dulapului, acestea vor ocupa mult mai puțin loc, vor fi permanent la vedere și vor putea fi extrase mult mai ușor. Nu aș fi crezut asta, dar am verificat pe șifonierul meu, și pot să bag mâna în foc că așa este.
Dacă ți se pare interesantă metoda de organizare KonMari, sau decizi că a sosit momentul unei schimbări majore de stil de viață, îți recomand cartea Magia ordinii, iar dacă dorești să vezi cum am aplicat-o eu, poți citi aici.