Când trei medici de specialități diferite te întreabă „Cum stați cu stresul?” începi să te gândești serios dacă nu cumva stresul chiar este un factor de luat în seamă în ceea ce privește starea ta de sănătate. Ce este stresul, de fapt? Este un sindrom de adaptare a individului la agresiunile mediului (fizice, chimice, economice, emoționale), care se manifestă printr-o stare de continuă tensiune și încordare. Și care din păcate ne poate afecta starea emoțională, fiziologică, profesională și chiar socială.
Care sunt cauzele stresului, de fapt?
Cauzele pot fi de două tipuri: externe și interne.
În ceea ce privește cauzele externe nu putem interveni decât în mică măsură – dispariția cuiva din familie, pierderea locului de muncă, o despărțire – existând totuși posibilitatea de a ameliora situația prin apelarea la ajutorul unui psiholog. Acesta ne va îndruma în a ne găsi noi resurse de a trece peste evenimentul negativ.
Dintre cauzele interne ale stresului cele mai întâlnite sunt: programul supraîncărcat, traficul, sarcinile de serviciu, ambiția exacerbată, dorința de înavuțire, conflictele interpersonale, perfecționismul etc. Din fericire, asupra acestora putem acționa, întrucât propriile noastre decizii au condus la apariția situațiilor stresante. Este adevărat, sub influența mediului social în care trăim, a marketingului agresiv, sau a educației primite în copilărie.
Care sunt schimbările pe care le putem face?
Ideal ar fi să eliminăm tot ceea ce ne stresează, să ne așezăm în poziția „lotus” și să ne relaxăm după pofta inimii. Hmmmm…ghinion! Nu prea are cum să ne iasă – pentru că viața implică responsabilități, de la plata facturilor, până la dusul copiilor la școală.
Există însă mici schimbări pe care le poți face, fără a afecta viața celor din jurul tău, și care pot avea un impact semnificativ asupra nivelului stresului tău de zi cu zi.
Limitează-ți așteptările de la cei din jur
Dacă vrei să nu mai fii dezamăgită, limitează-ți așteptările de la cei din jur, fie că e vorba de familie, colegi de muncă sau partener. Aceasta a fost una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la un bun psiholog. Dacă tu te aștepți ca o anumită persoană să acționeze așa cum ți-ai dori (fără ca tu să îi comunici asta) șansele să fii dezamăgită vor fi destul de mari. Iar consecințele vor fi gânduri negative, despicarea firului în patru și în final o stare de tensiune cu respectiva persoană. Care reprezintă un stres autoindus.
Soluție – atunci când o anumită persoană nu acționează așa cum te aștepți tu, ai două variante:
- pune-ți întrebarea: „chiar mă așteptam să facă asta pentru mine?” – iar răspunsul te va clarifica din plin, chiar dacă nu îți va plăcea;
- spune persoanei în cauză ce ți-ai fi dorit să facă – poate nici măcar nu i-a trecut prin cap de ceea ce aveai tu nevoie; astfel măcar ai clarificat situația și nu mai analizezi și blamezi pe celălalt.
Datorită felului meu de a fi eu aplic prima variantă (dar lucrez și la implementarea celei de-a doua) replica eliberatoare fiind: „Ehhh, ăsta e X-ulescu. Ce puteam să mă aștept de la el? Chiar nu mai îmi pun mintea în ceea ce îl privește”.
Redu din obligațiile pe care le ai
Bineînțeles că nu e vorba de a renunța la serviciu, însă obligațiile tale includ mult mai multe decât asta. Nu mai accepta participarea în tot felul de comitete la școala copiilor, nu te mai oferi să ajuți persoane care nu merită, elimină din activitățile extrașcolare (nejustificate) ale copiilor. Într-un cuvânt, prețuiește-ți timpul. Deoarece trebuie să ai timp și pentru tine.
Soluție – Analizează-ți prioritățile înainte de a accepta o nouă activitate. …….Învață să spui NU.
În ceea ce mă privește, am reușit să nu mă mai implic în proiecte în care observam că nu sunt plătită la justa valoare. Decât să muncesc pe degeaba, prefer să stau degeaba. Sau, în timpul acela, mai bine citesc. Iar dacă aleg să ajut pe cineva, fac voluntariat pentru o cauză bună.
Ai grijă de tine
Am auzit cândva o vorbă pe care mult mai târziu am înțeles-o: ” Ai grijă de tine, că nimeni altcineva nu are.” Iar vorba asta se poate traduce în două moduri:
- ai grijă de sănătatea ta – mergi la doctor atunci când e nevoie, fă-ți analizele, fă periodic controale de specialitate; chiar dacă nu ai întotdeauna bani, există și variante gratuite, așa cum am scris aici ;
- bucură-te puțin și pentru tine – fă lucruri care te relaxează și te încarcă de energie – ai câteva idei aici ;
Schimbă-ți obiceiurile
Pentru că realizările mari vin din obiceiuri mici, ar fi bine să iei în calcul schimbarea unor rutine zilnice. Acestea pot avea în vedere atât implementarea de obiceiuri noi, cât și renunțarea la cele vechi. Câteva idei pot fi acestea:
- renunță la TV și social-media – de cele mai multe ori e pierdere de timp și sursă de informații negative;
- citește în fiecare seară 30 de minute, sau uită-te la un film bun;
- nu mai consuma băuturi carbogazoase sau cu adaos de zahăr;
- disciplinează-te să bei mai multă apă;
- renunță să mai comanzi mâncare la prânz;
- pregătește și adu-ți prânzul de acasă pentru serviciu;
Ideea de bază e să începi pe rând să schimbi câte ceva. Pentru că, din punctul meu de vedere, o modificare bruscă a tuturor obiceiurilor este stresantă și puțin viabilă. Este posibil să te țină entuziasmul vreo 3-4 zile, iar apoi riști să renunți la activitatea care implică efort din partea ta. Însă dacă vei introduce treptat câte o schimbare în bine, cu siguranță cresc șansele de a o menține.
Stabilește-ți obiective care să îți aducă bucurie
Ce anume te face să simți bucurie? O casă elegant amenajată, o grădină frumoasă, sau o excursie pe o plajă exotică? Ceea ce îți dorești aduce bucurie sufletului tău, sau doar mândrie de a-ți afișa reușitele către alții – pentru că este o mare diferență între cele două. Obiectivele tale trebuie să te împlinească, nu să reprezinte o sursă de stres suplimentar în viața ta. De aceea ele trebuie să fie importante pentru tine și să fie stabilite în mod realist, dar ținând cont și de entuziasmul pe care ar trebui să îl aducă. O metodă de stabilire a obiectivelor este METODA SMART.
Întinde-te cât îți este plapuma
Poate că veniturile tale din acest moment îți permit să faci un credit pentru o casă cu etaj și 6 camere. Dar, pentru familia ta cu doi copii, oare merită? Gândește-te că 20 – 25 de ani va trebui să plătești credit și dobândă băncii, ceea ce va însemna că va trebui să muncești până seara, uneori și în weekend. Iar programul copiilor cu naveta va fi infernal. Așadar, te vei bucura destul de puțin de grădina ta, care va deveni o corvoadă. Oare nu e mai bine să rămâi la bloc și să îți rămână timp liber pentru weekenduri plecate la munte?
Analizează – pe termen mediu și lung, decizia îți va aduce mai multă bucurie sau va genera mai mult stres?
Grupul de prieteni din care faci parte depășește posibilitățile tale materiale? Se ia masa în restaurante la care ți se taie respirația când se aduce nota de plată? Poate că ar trebui să faci niște schimbări din punct de vedere social. Nu merită să impresionezi pe nimeni dacă prețul plătit înseamnă să faci datorii sau să renunți la lucrurile importante pentru tine. Dacă ai preferat să stai cu chirie în garsonieră doar ca să poți plăti rata la BMW-ul cu care ieși în oraș cred că nu ai luat o decizie bună.
De curând am fost întrebată malițios de ce mi-am cumpărat o mașină second-hand, în condițiile în care mi-aș fi permis o rată la un leasing. Deși mi-am încălcat principiul de a nu răspunde cu răutate la o răutate, nu m-am putut abține să nu răspund: „Dar nu aveam nevoie de leasing. Puteam să îmi cumpăr mașina cu banii jos. Doar că nu îmi arunc banii pe o mașină nouă, pentru că eu chiar nu țin să impresionez pe nimeni. E mică și consumă puțin – exact de atât am nevoie.”
Cam asta e ideea.
Evită persoanele toxice
Atât cât poți. Pentru că nu poți evita toate persoanele negative tot timpul. Încearcă să reduci timpul petrecut în preajma lor, pentru că nu fac altceva decât să îți consume energia și starea de bine. Dacă ai în jurul tău astfel de oameni și trebuie să stai cu ei (la muncă, în familie, în grupul de prieteni) o idee bună este să nu mai relaționezi direct și să nu încurajezi discuțiile în contradictoriu, pentru că sunt generatoare de stres.
Personal, mi-am stabilit câteva tipuri de persoane pe care le evit:
- care au alte convingeri politice decât ale mele și le susțin zgomotos și violent; ok, pot accepta să ai altă părere politică decât mine, însă nu încerca să mă convingi de ideile tale și nici nu mă privi cu dispreț – pentru că vei rămâne vorbind singur;
- care văd doar lucrurile negative și tot ce e mai rău; ok, sunt de acord cu tine că unele lucruri nu sunt în regulă în jurul nostru; dar dacă doar te plângi și atragi atenția asupra lor fără să faci nimic concret cu siguranță nu se vor rezolva; fă ceea ce ține de tine: trimite o sesizare la Primărie, colectează gunoiul selectiv, plantează cinci flori în fața blocului, respectă viteza legală, mergi la vot etc
- care „nu au noroc în viață”, orice ar face nu sunt mulțumite și nu le merge bine; dacă ai luat niște decizii greșite în viață pot să înțeleg; dacă te plângi și îmi ceri sfatul despre cum să ieși din situație, iarăși înțeleg; dar dacă faci tot după capul tău și tot te plângi că nu e bine … m-ai pierdut;
- cărora totul le pute; frate, dacă aici totul e nashpa și de rahat, ai două variante: ori faci ceva să schimbi în bine, ori pleci unde totul e roz și parfumat – dar eu nu mai îmi pierd vremea cu aerele tale de jmeker.
Fă-ți rai din ce ai
Poate nu ai o grădină plină cu trandafiri, așa cum visezi, însă poți să îți amenajezi confortabil și convenabil balconul, cu un fotoliu pliant și câteva răsaduri de flori. Iar pe pervazul de la bucătărie să ai o jardinieră cu plante aromatice (promit să pun o poză cu minigrădina mea de pervaz).
Chiar dacă nu ai bani să pleci în concediu în Austria, poți face niște drumeții foarte frumoase prin țară, bucurându-te de aer curat, mișcare și priveliști minunate.
Trăiește din plin bucuriile simple
„Fericirea e alcătuită din micile bucurii’ – aplică principiul acesta de câte ori poți.
Ieși cu o prietenă bună pe terasă și povestiți cât timp savurați o simplă cafea. Mergi cu familia la un picnic doar cu o pătură, apă și câteva sandvișuri. Soarele bate la fel ca pentru cei care merg la Sinaia. Iar dacă tot ai ajuns în natură, poți culege câteva floricele pe care să le pui într-o vază pe masa din bucătărie.
Este adevărat că marile realizări aduc momente de imensă bucurie – însă de câte ori în viață poți să îți cumperi o casă sau o mașină nouă? Și cât poate dura bucuria aceea, comparativ cu stresul de a le plăti?
Găsește-ți un hobby
Una din modalitățile recunoscute de a reduce stresul zilnic este să ai un hobby pe care să îl faci cu pasiune. O activitate cât de mică, nu neapărat spectaculoasă, dar care să îți aducă bucurie.
Încearcă și tu câte ceva din toate, chiar activități la care nu te-ai fi gândit niciodată (mai ales acum, când sunt atât de multe surse de informare). De exemplu, mie îmi place să mă ocup de plantele din balcon, să creez accesorii și să fac poze cu uși vechi.
În încheiere.
Un filmuleț din care putem învăța că stresul nu este întotdeauna rău, ci depinde doar cum îl percepem.