FĂ-ŢI RAI DIN CE AI

Cum alegi un umidificator de cameră

Astăzi am să îți spun cum alegi un umidificator de cameră, pornind de la povestea umidificatorului meu, pe care l-am cumpărat în încercarea de a reduce chinul dormitului cu nasul și gâtul uscate, într-o cameră având aerul nu chiar atât de uscat.

După cum scriam și în articolul de aici, sufăr de ceva vreme de alergii respiratorii , ceea ce a avut ca urmare o calitate a somnului din ce în ce mai proastă. Una dintre soluțiile pe care le-am identificat a fost umidificarea aerului din cameră și folosirea unor substanțe naturale pentru a reuși să decongestionez nasul și căile respiratorii.

Printre recomadările pe care le-am primit de-a lungul timpului, una a fost să fac inhalații cu uleiuri volatile. Însă…nu este chiar cel mai plăcut lucru să stai în fiecare seară cu un lighean cu apă fierbinte, cu uleiuri volatile, cu prosopul în cap și să faci inhalații ca să poți dormi cât de cât mai bine în noaptea respectivă – chiar nu!

Și atunci, după o documentare temeinică, am ajuns la concluzia că soluția cea mai bună pentru mine ar fi să cumpăr un umidificator pentru cameră, care să permită și utilizarea de uleiuri volatile.

Până la urmă, după ceva cercetare de piață, am cumpărat un umidificator de cameră fără mari pretenții, care a costat aproximativ 200 de lei cu tot cu cheltuielile de expediere, dar care îndeplinește cerințele mele: umidifică aerul și permite utilizarea de uleiuri volatile.

Ce este un umidificator de cameră

Umidificatorul de aer este un aparat care, utilizând diferite moduri de acțiune, împrăștie în jurul său un jet de abur care contribuie la creșterea umidității din cameră și, implicit, la creșterea gradului de confort al persoanelor.

Aparatul pe care l-am achiziționat eu este un umidificator cu ultrasunete, aceasta fiind una dintre cele mai moderne tehnologii utilizate în domeniu. Pe scurt, modul de funcționare este acesta: aparatul absoarbe aerul uscat din încăpere, ultrasunetele provoacă vibrații rapide care dispersează particule fine de apă în aer, care apoi este refulat în încăpere ca un abur ușor. Aceste particule pot fi de apă rece sau de apă caldă, la modelul ales de mine particulele fiind de apă rece.

Diferența dintre un umidificator și un difuzor pentru aromaterapie

Diferența dintre cele două tipuri de aparate consta în faptul că umidificatorul emană un volum mult mai mare de abur decât un difuzor pentru aromaterapie. Din ceea ce am citit, am înțeles că există persoane care s-au declarat mulțumite de volumul de abur emanat de unele aparate de aromaterapie; însă marea majoritate a utilizatorilor au fost de părere că există o diferență foarte mare între cele două tipuri de aparate și recomandă cu tărie umidificatorul.

Un aspect de care trebuie să țineți cont atunci când doriți să vă cumpărați un umidificator este că nu toate modelele de aparate de umidificare permit folosirea uleiurilor esențiale, existând riscul de defectare a acestora dacă nu respectați cerința.

Cum funcționează umidificatorul

Este un aparat simplu de folosit:

  • se dă jos capacul aparatului
  • se pune apă în rezervor, respectând cerința privind cantitatea maximă (unele persoane recomandă utilizarea de apă distilată, însă producătorul specifică faptul că poate fi folosită și apă de la robinet; ținând cont de faptul că apa de la robinet poate fi destul de dură, eu am folosit apă de la robinetul de apă caldă, dat fiind că aceasta a trecut deja prin filtrele de dedurizare ale centralei)
  • se picură câteva picături de ulei esențial natural, cam 2-3 picături pentru 100 ml apă; rețineți! nu folosiți o cantitate mai mare de uleiuri – efectul va fi un parfum mult prea puternic, care vă poate da dureri de cap sau senzație de greață; rețineți! folosiți doar uleiuri esențiale naturale (dintr-o sursă de încredere) pentru că altfel nu doar că aparatul se poate strica, dar în nici un caz nu doriți să împrăștiați în cameră substanțe chimice care vă pot afecta sănătatea
  • se pune capacul aparatului, se conectează la priză și apoi se apăsă butonul MIST pentru a stabili durata de funcționare a aparatului, în funcție de dorința noastră: 1 oră, 3 ore, 6 ore sau nelimitat; putem regla și intensitatea volumului de aer emanat de aparat, tot prin butonul MIST
  • cu ajutorul butonului LIGHT se aprind luminile colorate ale aparatului, pe care le putem regla sa funcționeze într-o singură culoare, sau ca o orga de lumini în 7 culori

Mai jos aveti un video despre cum funcționează umidificatorul

Criteriile mele în alegerea umidificatorului

În primul rând am avut un buget maxim stabilit pentru această achiziție – după cum spuneam, prețul total al produsului (împreună cu cheltuielile de expediere) au fost sub 200 de lei. Este de menționat faptul că la data achiziției, umidificatorul meu se afla într-o promoție, beneficiind astfel de o reducere de preț de 50% față de prețul de bază. În afară de această reducere, am primit cadou și două sticluțe de uleiuri esențiale (portocale și mentă), precum și un fitbit.

Caracteristicile luate în calcul la achiziție

  • capacitatea rezervorului – 400 ml, unul dintre cele mai mari rezervoare disponibile, care asigură necesarul de apă pentru o perioadă mai mare de timp fără a necesita reumplere
  • durată de utilizare continuă – 16 ore; eu nu l-am folosit continuu timp de 16 ore, dar e bine de știut
  • posibilitatea selectării numărului de ore de funcționare: 1 oră, 3 ore, 6 ore, nelimitat
  • oprirea automată a funcționării când se termină apa din rezervor – pentru mine era o cerință obligatorie, pentru că vorbim de siguranță, însă am observat că aproape toate aparatele aveau funcția aceasta
  • suprafața acoperită în funcționare, respectiv suprafața camerei în care produsul poate face față pentru a ridica umiditatea la nivelul dorit; in review-urile altor cumpărători am citit că aparatul nu îndeplinește cerințele pentru o suprafață de 50mp, așa cum este descris în cartea tehnică, însă a funcționat bine la o suprafață de 20mp; cum dormitorul meu este sub 20mp, nu m-a afectat foarte mult promisiunea nesusținută din descrierea facută de producător.

Pentru ce mai poate fi folosit

  • pe timpul verii, dacă folosim un ulei esențial de lavandă, mentă sau citronella vom putea scăpa de țânțari; abia aștept să verific, deoarece pentru mine vara este un chin să folosesc aparate cu pastile împotriva țânțarilor
  • pe timpul iernii, din cauza căldurii emanate de calorifere, aerul din camere este foarte uscat și aparatul respirator are de suferit; înțeleg că în special bebelușii și copiii mici au cele mai mari probleme, din acest motiv mulți părinți amplasând un umidificator de aer în camera copiilor
  • utilizarea în scop medicinal în cazul răcelilor, virozelor, alergiilor, pentru aromaterapie cu uleiuri esențiale medicinale pentru ameliorarea simptomelor: oregano, mentă, eucalipt, pin; înainte de a folosi un ulei esențial medicinal trebuie să cereți opinia medicului dumneavoastră
  • este de folos la prevenirea apariției ridurilor, prin menținerea unei umidități optime în spațiul de locuit – nu pot decât să mă bucur!! (dar totodată să beau și cei doi litri de apă zilnic)
  • pentru relaxare, putând fi folosit în cadrul ședințelor de meditație, yoga etc, împreună cu un ulei relaxant, o culoare discretă a lămpii și o muzică în surdină.

Vă las mai jos o filmare cu umidificatorul de cameră utilizat pentru a genera o atmosferă plăcută de relaxare, binevenită după o zi de muncă.

 

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *